Apocalipsa a venit în anul 2020. Lumea s-a transformat într-un coșmar în doar câteva zile

Petrecerea de Revelion n-a durat foarte mult. A trebuit să ne întoarcem la realitatea cotidiană. Doar că realitatea anului 2020 nu seamănă nici pe departe cu cea pe care am trăit-o în 2019. Foc, război, secetă. Cam așa arată tabloul începului de an 2020. Vă sunt cuvinte cunoscute? Da, sunt desprinse din Apocalipsa, ultima carte a Bibliei.

Probabil că pentru teologi sau pentru adepții Bisericii, evenimentele din ultimele zile și haosul creat la nivel mondial în jurul lor nu par altceva decât celebrele semne descrise în Cartea Sfântă. Vorbim despre amenințarea unui război și despre incendii care pârjolesc totul în cale. Lumea parcă asistă neputincioasă la un spectacol la care e obligată să asiste în dimineașa de după petrecerea de Anul Nou.

Românul care s-a întors din „iadul“ Australiei. „Viaţa, aşa cum o ştiam, va lua sfârşit“
Cea mai plastică concluzie a incendiului care a devastat Australia este cea a românului întors astăzi din țara care a luat foc, la propriu.

“M-am întrebat uneori cum este în iad. Credeam că am văzut tot în 20 de ani de activism, dar iadul l-am găsit în Australia. Ţara arde de 4 luni, o durată fără precedent, pe o suprafaţă care a depăşit deja de 6 ori incendiile din Amazonia de anul trecut. Cel puţin, jumătate de milliard de mamifere, păsări şi reptile au fost deja afectate.

Colegii din linia întâi în lupta pentru salvarea animalelor îmi spun că 95% dintre animalele salvate trebuie eutanasiate deoarece sunt în stare prea gravă. Au fost eutanasiate chiar şi 18.000 de vaci şi oi. Ard atât tufişurile cât şi pădurile cu arbori gigantici. Clima s-a încălzit atât de mult încât şi viaţa marină este pe moarte. Marea barieră de corali australiană a murit aproape complet deja. Oraşe întregi au rămas fără apă. S-a făcut un nor de fum mai mare decât Europa, iar dacă particulele de culoare închisă se vor depune pe gheţarii din Antarctica atunci aceasta se va topi în ritm accelerat, ducând la amplificarea exponenţială a efectelor schimbărilor climatice” arată activistul român.

5 milioane de hectare de teren au fost distruse

Focurile care au cuprins statele australiene New South Wales şi Victoria au început în luna noiembrie 2019 şi continuă să ridice probleme severe de siguranţă şi mediu. NBC News a raportat că mii de australieni şi-au părăsit casele în ajunul Anului Nou, căutând refugiu pe malul oceanului. Joi, 2 ianuarie, NBC News a raportat şi că autorităţile din statul New South Wales au declarat stare de urgenţă timp de o săptămână, fiind pentru a treia oară când se proclamă stare de urgenţă de la începutul incendiilor.

„Ultima zi a deceniului m-am simţit ca şi când ar fi fost Apocalipsa”, comenta fotograful Matt Abbott, aflat la Sydney, pe contul său de Twitter. Corespondentul New York Times adăuga că, deşi documentează incendiile de vegetaţie de mai bine de 6 săptămâni, nu a văzut niciodată ceva similar focului care a distrus la începutul noului an localitatea Conjola din New South Wales.

Incendiile de vegetaţie de o amploare şi o violenţă fără precedent care au devastat regiuni întregi din Australia s-au soldat cu cel puţin 24 de morţi şi au provocat pagube considerabile.

Toate cele şase state australiene şi un teritoriu au fost afectate de incendii şi peste 5 milioane de hectare de teren au fost distruse de flăcări, echivalentul a un sfert din suprafața României.

Cu ochii pe Al Treilea Război Mondial

Începutul de an ne-a prins cu o amenințare de război fără precedent, cu atât mai mult cu cât Primul Război Mondial a început într-un mod cât se poate de similar.

Uciderea generalului iranian Qasem Soleimani în Irak, de către o dronă a armatei americane a generat, cel puțin în topul căutărilor Google din ultima zi, o ciudată asociere între „Al Treilea Război Mondial” și „arhiducele Franz Ferdinand” (a cărui asasinare, la Sarajevo, în 1914, a dus la declanșarea Primului Război Mondial).

Dacă ținem cont de paralela Soleimani-Ferdinand și de ideea că o astfel de moarte ar putea duce la escaladarea tensiunilor până se ajunge la conflict generalizat, nu e de mirare că oamenii au căutat această expresie pe internet. Uciderea lui Soleimani a provocat o mulțime de speculații referitoare la ce ne rezervă viitorul.

„Iranul va căuta, în mod sigur, să se răzbune. Iranienii au făcut deja public acest lucru, acum rămâne de văzut când vor alege momentul”, a declarat, pentru BBC, un analist politic. „Sunt momente tensionate”, a adăugat acesta care a amintit că în Iran s-au declarat trei zile de doliu național și că oamenii strigă pe străzi „Moarte Americii!”.

https://www.urbanvoice.ro/wp-content/uploads/2020/02/apocalipsa-1024x576.jpghttps://www.urbanvoice.ro/wp-content/uploads/2020/02/apocalipsa-150x150.jpguvUV:News
Apocalipsa a venit în anul 2020. Lumea s-a transformat într-un coșmar în doar câteva zile Petrecerea de Revelion n-a durat foarte mult. A trebuit să ne întoarcem la realitatea cotidiană. Doar că realitatea anului 2020 nu seamănă nici pe departe cu cea pe care am trăit-o în 2019. Foc, război,...
Loading...